QURES Quality Research and Support angajează cercetători asistenți

Suntem în căutarea unor membri noi pentru a întări echipa QURES Quality Research and Support în implementarea numeroaselor proiecte de evaluare de program și politici publice derulate cu diferite autorități și organizații internaționale în România și Uniunea Europeană.

Pentru mai multe informații despre QURES vizitați: https://www.qures.ro/

Avem nevoie de persoane:

  • Cu abilități de cercetare, de gândire critică și analiză, precum și de redactare în limbile română și engleză,
  • Capabile să își însușescă într-un ritm rapid subiecte noi,
  • Cu excelente abilități de comunicare și lucru în echipă,
  • Persoane flexibile, eficiente și orientate spre rezultate,
  • Care dețin cel puțin o diplomă de licență în economie, statistică, științe sociale sau domenii conexe,
  • Cu excelente abilități de operare a programelor din cadrul pachetului Microsoft Office.

Cunoștințele în domeniul evaluării, fondurilor europene și de management de proiect precum și abilitățile de a lucra cu programe precum STATA, SPSS, constituie un avantaj.

Ce oferim:

  • Un mediu inovativ, focusat pe performanță,
  • Oportunitatea de a lucra cu actori guvernamentali și a contribui la îmbunătățirea proceselor de formulare de politică publică,
  • Ghidaj în dezvoltarea abilităților existente și dobândirea de noi abilități, după cum este nevoie,
  • Flexibilitate – atât timp cât rezultatele agreate sunt atinse, activitatea se poate desfășura în orice locație/la orice oră/în orice zi,
  • Posibilitatea de a crește rapid în carieră în funcție de rezultatele obținute.

Așteptăm CV-urile voastre precum și ultimul articol/lucrare scrisă în limbile română și engleză până în data de 15 ianuarie pe adresa contact@qures.ro.

Pentru întrebări suplimentare nu ezitați să ne scrieți pe aceeași adresă de e-mail.